Revista Ştiinţifica "V. Adamachi"
Acasă | Scop | Colegiul de redacţie | Informaţii pentru autori | Numărul curent | Arhiva | Căutări
Facultatea de Fizică
Facultatea de Fizică
Universitatea "Al.I.Cuza" Iaşi
Universitatea
Titlu: Program Maple pentru dioda tunel ca oscilator Van der Pol neliniar
Autori: Corneliu Ciubotariu, Anca Buhuş*, Diana Dumitrache*, Cornelia Roşu*, Ana Veleşcu*
Afiliere: Universitatea Tehnică “Gh. Asachi”, Catedra de Fizică, (*Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii), Blvd. Mangeron 67, Iaşi, Romania,
Abstract: Efectul tunel reprezintă una dintre manifestările remarcabile ale caracterului cuantic al naturii. În conformitate cu fizica clasică (necuantică), o particulă poate fi prezentă numai în punctele din spaţiu unde energia potenţială este mai mică decât energia ei totală W . În domeniul unei bariere de potenţial unde U>W, impulsul devine imaginar şi deci, din punct de vedere clasic, existenţa particulei într-un astfel de domeniu nu este posibilă. Dar, în mecanica cuantică, un impuls imaginar corespunde undei dependenţe exponenţiale de coordonate a funcţiei de undă care nu se anulează în interiorul barierei de potenţial, ca şi cum particula ar “trece prin” barieră, printr-un tunel. Această trecere (tunelare) printr-o barieră de potenţial reprezintă efectul tunel cuantic care este caracteristic teoriei cuantice (ondulatorii) şi care are un analog clasic, în teoria undelor, reflexia totală internă a luminii pe suprafaţa unui mediu optic mai puţin dens [1]. Lucrarea prezentă scoate în evidenţă aspectul didactic al însuşirii aplicaţiilor unui fenomen cuantic în vederea înţelegerii fenomenului însuşi. În plus, lucrarea se adresează şi cercetătorilor prin obţinerea unei ecuaţii dinamice care modelează tunelarea şi deci reprezintă o primă ideie în modelarea prin ecuaţii clasice neliniare a tunelării cuantice a magnetizării. Ca aplicaţie, s-au ales metodele experimentale (caracteristica curent-tensiune) şi computaţionale pentru studiul diodei tunel ca oscilator neliniar Van der Pol (cu ciclu limită de mişcare periodică indiferent de condiţiile iniţiale) care este întâlnit în multe siteme fizice, biologice (de exemplu, bătaile inimii ca oscilaţii de relaxare, ), etc..
Download link:

Caută
Titlu:
Autor:
Revista V. Adamachi