Facultatea de Fizică Universitatea "Al.I.Cuza" Iaşi
|
Titlu: Tehnica încondeierii ouălor. Prilejul unor abordări interdisciplinare |
Autori: Nataşa Coriciuc1, Niculai Coriciuc1, Mihaela Ursulean1,Vasile Ursulean1, Ovidiu Călţun2 |
Afiliere: 1Şcoala cu clase I - VIII Brodina Suceava, Judeţul Suceava
2Universitatea „Al. I. Cuza“, Facultatea de Fizică, 700506 Iaşi |
Abstract: Încadrată sferei largi a fenomenelor de cultură materială şi spirituală tradiţională, arta decorării ouălor se constituie într-un domeniu cu o puternică individualitate etnică, sintetizând o multitudine de aspecte: istorice, culturale şi estetice. Originea decorării ouălor - mai întâi colorate, apoi decorate (încondeiate, închistrite, scrise, împuiate, muncite etc.) - se pierde în negura vremurilor, majoritatea cercetătorilor atribuindu-le o vârstă precreştină. Temeiul şi justificarea ouălor de Paşti sunt de bunăvestire, de purificare, de regenerare şi înnobilare a vieţii. În tradiţia populară, exprimată de obiceiuri şi legende, ouăle înroşite sau încondeiate au devenit semnul însuşi al sărbătorii pascale. În Bucovina, cojile ouălor de Paşti sunt aruncate în râu, ca apa să le poarte la „Blajini”, fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, care locuiesc la capătul lumii, aproape de Apa Sâmbetei. |
Download link:
|
|
|