Revista Ştiinţifica "V. Adamachi"
Acasă | Scop | Colegiul de redacţie | Informaţii pentru autori | Numărul curent | Arhiva | Căutări
Facultatea de Fizică
Facultatea de Fizică
Universitatea "Al.I.Cuza" Iaşi
Universitatea
Titlu: Senzori şi traductoare. Sisteme de alarmă. Integrarea lor în lecţiile de fizică sau în activităţile de cerc şcolar
Autori: Daniel Florea1, Ioana Călţun1, Ovidiu Florin Călţun2
Afiliere: 1Liceul “Vasile Alecsandri“, Strada C. Negri nr. 50, 700071 Iaşi 2Universitatea „Al. I. Cuza“, Facultatea de Fizică, Carol I nr. 11, 700506 Iaşi
Abstract: Societatea contemporană este caracterizată de impactul profund al electronicii, automatizărilor şi tehnologiei informaţiilor asupra vieţii cotidiene. Au fost dezvoltate generaţii din ce în ce mai perfecţionate de senzori cu aplicaţii diverse şi sistemele de decizie, automatizate, au fost ridicate la un nivel mare de independenţă. Printre cele mai obişnuite aplicaţii ale senzorilor se numără şi sistemele de pază şi alarmare. Fie că sunt destinate a izola zone cu grad mare de periculozitate, fie că sunt proiectate pentru a interzice accesul persoanelor, sistemele de pază şi alarmă au intrat în cotidian. Elevii întâlnesc astfel de sisteme, dar nu conştientizează de cele mai multe ori fundamentele teoretice ale funcţionării senzorilor, traductoarelor sau elementelor de automatizare.
Download link:

Caută
Titlu:
Autor:
Revista V. Adamachi